Cu capul in nori

Am plecat cu masina de la servici, din Pipera. Ca de obicei, am gasit coloana de masini formata regulamentar dinspre centura.Am gonit cu peste 80 de km pe Petricani( ca de altfel toti soferii dornici sa ajunga acasa si care nu aveau Dacie), cu geamul deschis, cu vantul fluturandu-mi parul(pacat ca n-am avut decapotabila), m-am bucurat de soare si de cerul albastru si as fi vrut sa decolez.Realmente as fi vrut sa zbor, sa apas pedala de acceleratie si sa zbor peste blocajul de pe Doamna Ghica, peste pietonii care traverseaza in fuga soseaua, peste claxoanele interminabile, peste, peshte...ideea proiectarii intr-un copac nu mi s-a mai parut o grozavie, ci un ideal de neatins. M-am consolat citind o carte despre sexualitatea de la inceputul secolului 20. La un moment dat, reusisem sa ma teleportez intr-o casa de burghezi de pe la 1900, unde o "demivierge" citea o carte scrisa de o feminista, dar n-am apucat sa vad prea mult, caci un claxon m-a adus la realitate si am calcat pedala aia nenorocita.

Pe micul ecran (al monitorului)

Uneori ma apuca mania serialelor, in special in sezonul toamna-iarna, cand vremea este urata si rea iar oamenii sunt mohorati si prosti. Astazi nu am avut altceva mai bun de facut(mai bun? ce expresie idioata, parca toti am fi pusi pe actiuni caritabile) decat sa descopar seriale nou nascute din mintile pline de clisee ale scenaristilor americani. Nu stiu ce au pus in reteta (care sigur functioneaza) dar creeaza dependenta. Daca n-ar mai trebui sa dorm, mananc si alte chestii indispensabile fiziologic, cred ca as urmari o serie de 20 de episoade fara pauza.
Tocmai am primit prima doza, mai tare ca heroina, dintr-un serial numit "Heroes".Serialul asta nu e inspirat din jocul cu acelasi nume; e cu eroi, super-eroi de benzi desenate, adica oameni obisnuiti care isi descopera puteri extraordinare.Avem urmatorii eroi: o "chearleader" blonda care e indestructibila (pana gaseste cineva kryptonita, cred), un angajat intr-o companie japoneza care poate sa controleze timpul si spatiul(dar numai daca se stramba, tremura si inchide ochii; era mai interesant daca putea controla si alte constante universale: banii si fericirea), un depresiv care poate zbura(si nu trebuie sa fie "high"), o mamica care are un web-chat erotic si cand se supara face urat(adica, se lasa cu mobilier mutat in pozitii ciudate si cadavre mutilate), un pictor care are viziuni apocaliptice(despre Romania nimic?), un politist telepat etc.
Se pare ca eroi din astia mai sunt in toata lumea( dar se ascund, probabil sunt mai timizi, plus ca n-au costum potrivit) si un ucigas e pe urmele lor si le taie capatanile ca pe nucile de cocos(nu se discuta gusturile culinare).
Din 2 episoade vazute(serialul a aparut pe 25.09.2006), mi-au ramas intiparite pe retina mai multe momente:
1. majoreta care se filmeaza in timp ce cade de la inaltime; isi sfredeleste mana in "garbage disposal"; isi rupe gatul si isi intoarce capul ca in Exorcistul, cu un zambet pervers pe fata.
2. japonezul grasut care din metroul din Tokio ajunge la New York, este arestat de politie pt o crima pe care nu o comite, apuca sa vada o expozie nucleara, si se intoarce in metrou.
3. politistul telepat care gaseste o fetita ascunsa intr-o casa(auzind "voci") si apoi este arestat de o colega.
Pe scurt, un serial interesant, care culmea, nu supraliciteaza calitatile super-eroilor, fara prea multe efecte speciale si pare ca se indreapta intr-o directie ( nu e “Lost”, si sper sa nu vad zeci de fire narative).

Am mai urmarit aproape tot sezonul din “Kyle XY”, un serial pt familie, cu un baiat de aprox. 16 ani, amnezic, adoptat de familia unei psiholoage. Kyle nu este un baiat normal, isi poate folosi creierul la capacitate maxima, are simturi si reflexe animalice, poate memora o enciclopedie in cateva ore, deseneaza la fel de repede ca imprimanta mea color (si poate scoate o imagine chiar mai fidela), arunca cosuri trei puncte din orice pozitie etc. Ce mai, e un supra-om, poate rezultatul unui experiment genetic, poate android ( e un fel de Data mai sexi, in special cand zambeste – cred ca a lucrat mult la zambetul ala tamp) sau extraterestru – cum crede baiatul psiholoagei. “Kyle” e educativ, prin perspectiva unui om care a uitat tot, sau poate acum invata de la zero, ni se ofera sansa sa ne detasam, si sa ne privim cu alti ochi. Si sa ne intrebam ce ne face oameni, sa radem de defectele noastre, obiceiuri, traditii etc. Totul este prezentat intr-un ambalaj de film pt adolescenti, cu doi copii rebeli (cum ne-am obisnuit in toate serialele), cu o mama mai preocupata de munca ei, (de pet-projectul ei, Kyle)si psiholoaga hot(pe scurt i-as spune MILF), un tata vice-presedinte la o companie care se ocupa de soft si nu are burta si chelie, arata de parca ar merge la sala in fiecare zi etc. Astept momentul cand Kyle se va trezi si isi va aminti tot, si cand va exploda de furie, sau isi va pierde controlul pentru prima oara, ca e prea perfect si asta il face neinteresant.

O alta alternativa ar fi “Eureka”(adica, evrica), un serial despre o comunitate de oameni de stiinta.Un US Marshall ajunge acolo intamplator, si dupa ce picioarele serifului local sunt dezintegrate de nu stiu ce anomalie spatio-temporara, devine noul serif. V-ati prins, este un SF, o utopie despre viata intr-o lume guvernata de stiinta. Ni se servesc efecte speciale pe tava, cu garnitura de principii si paradoxuri ale fizicii, matematicii etc. explicate pe intelesul tuturor, cu sare de oameni de stiinta excentrici si sos de oameni obisnuiti amuzanti si ciudati. Mie imi place seriful, e ironic-retinut, nu prea citit, dar curajos-zapacit-inimos si are un ajutor de serif o fosta-“marine” cu personalitate, care-l cafteste uneori. As mai putea spune ca e relaxant, poti urmari multe episoade cu subiecte ca in “Outer limits”, dar fara tenta moralizatoare si poti fi fascinat de “brave new world”, cu masini zburatoare, case inteligente, aparate care controleaza mintile oamenilor etc.

Astept cu nerabdare sa ved seria 2 din “Weeds” si seria 3 din “Battlestar Galactica”, “Lost” si “Desperate Housewives”, cele mai bune seriale ale momentului, dupa parereea mea, care imi fac viata mai lipsita de griji si imi intretin obsesiile.

I really hate you

Astazi mi-am declarat razboi cu mine insumi, am redactat declaratia, am citit-o de vreo doua ori, am facut mici corecturi si dupa ce m-am imbracat cat de oficial am putut, m-am intalnit cu mine insumi in fata oglinzii. Am tinut un discurs lung si incomod, si neasteptand reactii din public, mi-am intors spatele si am iesit pe usa, lasandu-ma cu gura cascata. Am stat asa vreo 30 de secunde, si brusc am deschis usa si am aruncat o privire sfidatoare. Daca vrei RAZBOI, asta vei avea! Coborasem deja scarile tremurand, cu pumnii stransi si privirea de viking (n-am vazut vreunul, dar imi imaginez ca aveau o cautatura groaznica), cand mi-am adus aminte cat tupeu am avut cu declaratia aia, cazuta ca din senin, cand ma asteptam mai putin. E bine ca inca mai reusesc sa ma surprind, credeam ca sunt mai predictibil ca o telenovela.
Ei bine, desi am incalcat armistitiul, nu mi-e rusine de mine, ma simt puternic si indreptatit in ura mea fata de self-ul meu adormit. M-am saturat sa ma compatimesc, de azi o sa-mi dau suturi in fund cand ma calc pe bataturi.

Patul meu fermecat

Am visat intotdeauna la un loc numai al meu, aflat departe de privirile curiosilor si intangibil pentru restul lumii. Poate fiindca intimitatea mea a fost bine controlata, nu am cheie la camera mea, usa sta mereu intredeschisa, granitele teritoriului meu sunt violabile si lipsit fiind de arme de aparare(tacerile mele sunt prea efemere si ma tradeaza, minciunile mele sunt naive si se impleticesc in confuzie printre jumatati de adevaruri) am sperat sa am un loc fizic izolat, de preferat in inima muntilor.Dar a trebuit sa ma multumesc cu un loc imaterial, situat probabil in emisfera dreapta a creierului, unde totul e posibil.Cand eram mic, inspirat de covorul fermecat al lui Alladin, vroiam sa calatoresc intr-un pat mare, cu perne pufoase si plapuma calduroasa, sa zbor deasupra oraselor si oamenilor, si sa adorm deasupra marilor si oceanelor.Cand ma trezeam speram sa ma trezesc intr-un loc necunoscut, sa ma intind, sa-mi sterg ochii si sa pasesc intr-o noua lume, mai buna(un fel de lume a jucariilor, dulciurilor si copiilor prietenosi si buni).Dorinta mea nu s-a realizat conform viselor de copil, dar continui sa visez ca intr-o zi, sau intr-o noapte, patul meu fermecat va decola, si nu se va mai intoarce.