Spot

Era catelul ala alb cu o pata mare neagra pe unul din ochi, nu stiu cum il chema, poate Spot, sau poate raspundea cu un latrat ascutit la numele generic de Dog. Nu poti niciodata sa nu-i iubesti pe cateii cu pata pe ochi, cu picioruse scurte si cracanate si cu codita scurta.
Spot e un caine in miniatura pe care il poti mangaia si tine in brate la nesfarsit, si nu se va impotrivi, marai, musca cum fac cainii mari si prost crescuti. Pentru ca Spot vine dintr-o cultura a supunerii, a cainilor docili care dau din coada bucurosi, care nu discrimineaza oamenii buni, rai, prosti, destepti, si nu latra decat atunci cand e necesar, cand ii calci pe coada( un mecanism la fel de simplu si eficient ca alarma de la masina) sau cand ai uitat sa le dai sa manance.
Tocmai de aceea cand l-am vazut pe dragalasul de Spot latrand la mine, cand ma straduiam sa imi arunc o privire dupa colt, mi-am dat seama ca ceva nu e in regula. Poate ca Spot vroia doar sa comunice cu mine, isi gasise un nou tovaras de joaca, dar nu prea cred; Spot stie, el a simtit teama care ma stapanea, cand ma chircisem pe peron. Eu nu m-am aratat surprins si l-am urmat pe usita care se deschisese in zid la fel ca Alice pe iepurele alb. Eram curios in ce lume ma va introduce Spot si nu-mi mai era teama, aveam incredere in el, si speram ca dincolo de usita care se deschidea in fata mea voi gasi un refugiu.(Si aici am cascat adanc si am decis sa ma culc)